Metronidazol

Metronidazolul este utilizat pentru tratarea trihomonei cauzate de T. vaginalis la femei și bărbați atunci când infecția este confirmată prin teste de laborator. Se utilizează, de asemenea, pentru tratarea infecțiilor asimptomatice la femei asociate cu inflamația cervicală sau eroziune.

Nu utilizați metronidazolul dacă sunteți alergic la el sau la medicamente similare (nitroimidazoli). Evitați în primele trei luni de sarcină. Nu utilizați dacă ați luat disulfiram în ultimele două săptămâni, deoarece această combinație poate causa reacții psihiatrice grave.

Efectele secundare frecvente includ durerea de cap, greață și gust metalic în gură. Majoritatea efectelor secundare sunt ușoare până la moderate ca severitate. Durerile de cap severe sau greața sunt rare, apărând la mai puțin de 10% și respectiv 2% dintre pacienți.

Doza depinde de tipul de infecție, vârsta pacientului, greutate și sănătatea generală. Pentru infecțiile bacteriene, dozarea este personalizată pe baza factorilor individuali și răspunsului la tratament. Medicul dvs. va determina doza corespunzătoare și durata tratamentului pentru starea dvs. specifică.

Metronidazolul este un antibiotic care acționează împotriva bacteriilor anaerobe și paraziților. După ce intră în bacterii, se transformă într-o formă activă care dăunează ADN-ului organismului. Acest proces perturbă capacitatea paraziților de a supraviețui și de a se reproduce, conducând la moartea lor.

Utilizarea metronidazolului în sarcină a fost asociată cu anomalii congenitale. Studiile pe animale nu au arătat efecte dăunătoare la doze foarte ridicate. Există date insuficiente pentru acest medicament la femeile însărcinate. Utilizați doar dacă beneficiile depășesc clar riscurile, în special evitând primul trimestru.

După administrarea vaginală a metronidazolului, cantități foarte mici intră în fluxul sanguin, cu niveluri maxime apărând în jurul de 9-10 ore după aplicare. Când se administrează pe cale orală, metronidazolul atinge concentrații mult mai mari în sânge. Formularea vaginală rezultă într-o expunere sistemică semnificativ mai scăzută în comparație cu administrarea orală.